PALMA PESTE OBRAZUL PATAT AL FRANCEZILOR

Că ne-au făcut ţigani acum cinci ani şi că ne consideră mult inferiori lor la mai toate capitolele se ştia de foarte multă vreme. Că râd de preşedintele nostru că nu e chiar aspectuos în vreme ce preşedintele lor se apare beat pe la conferinţe de presă şi stă în lesa frumoasei sale soţii, iar e ceva de notorietate. Erau lucruri cunoscute şi de  către români, şi de către francezi.

Ce nu au ştiut francezii până la meciul de pe Parc de Prince a fost faptul că noi, aşa cum suntem consideraţi de ei, cu capul în ţărână, mai ştim, din când în când, să ne scuturăm de pământ , să ne ridicăm în poziţia firească şi să mai aplicăm palme pe obrazul lor pătat.

Naţionala lui Răzvan Lucescu nu a făcut vreun meci memorabil în faţa Franţei, dar a arătat că naţia asta a noastră are potenţial fotbalistic fără să avem la echipa reprezentativă jucători adunaţi de prin fostele colonii. Bine, că nici nu am prea avut!

Dar, mai mult ca altădată, echipa naţională ne-a reprezentat cu brio şi ne-a făcut, fie şi pentru două ore, să conştientizăm că, măcar la nivel fotbalistic, nu suntem din altă urnă valorică faţă de Franţa.

Plusul de organizare şi faptul că băieţii “au pus osul” au reprezentat aspectele care au contracarat o adunătură de vedete franceze. Mai mult, Lucescu , fără să aibă la dispoziţie jucători de talia lui Benzema, Ribery sau Henry a câştigat clar duelul antrenorilor.

Fără doar şi poate, dacă îmi e permisă expresia, după acest meci jucat mai mult cu sufletul de fotbaliştii noştri, parcă  ne-am simţit mai români ca înainte. Nu ?