REVENIREA LA MATCA
Noiembrie 5, 2009 by Edi Moldovan
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale
Fără să fie complet refăcut, după o accidentare suferită săptămâna trecută, Daniel Chiriţă a evoluat în meciul pe care Petrolul l-a câştigat la Breaza pe postul de fundaş dreapta.
Revenirea lui „Chiru” pe postul care i-a adus consacrarea a fost bun augur, prestaţia lui Daniel fiind una de apreciat. În afara faptului că a blocat bine partea dreaptă a defensivei ploieştene, el a avut şi multe apariţii în atac, centrările „livrate” de el pentru coechipeirii din compatimentul ofensiv fiind unele de calitate. Chiar dacă anii au trecut peste el, Chiriţă a arătat că vremurile în care era cotat drept unul dintre cei mai buni fundaşi dreapta din ţară, în anii 90 (când a evoluat la Petrolul şi Rapid), nu par atât de îndepăratte.
Mai mult decât atât, fiind conştient că reprezintă un exemplu pentru mai tinerii lui coechipieri, Chiriţă nu a intrat în dispute verbale cu unii spectatori din tribune, care l-au tachinat pe toată durata partidei, demonstrând că un fotbalist de calitate rămâne lucid pe toată durata unui meci, fără să fie afectat de elementele colaterale care apar.
Interesant este faptul că, prin trimiterea lui Chiriţă pe postul de fundaş dreapta, antrenorul Petrolului- Vivi Răchită- poate rezolva două probleme dintr-un foc: câştigă talie pentru zona centrală a defensivei prin titularizarea lui Bozga şi crează o concurenţă benefică pentru postuşl de fundaş dreapta, acolo unde Laurenţiu Dumitru şi Mihai Tudor pot fi soluţii de luat în seamă.
aer conditionat on Mar, 10th Nov 2009 11:09 am
Mi-a povestit un prieten care a fost pe stadion de incidentele dintre Chirita si o parte a spectatorilor. Ma rog, unii vin la stdion pentru altceva decat jocul de fotbal, din pcate…