ANTRENORII „LA PATRAT”

costin_plavache În fotbalul prahovean sunt, în momentul de faţă, doi tehnicieni care pregătesc, mai mult sau mai puţin, două echipe în acelaşi timp. Primul caz pe care vi-l  prezentăm este cel al lui Costin Plăvache, care se ocupă de destinele echipelor Tricoloul Breaza (Liga a II-a) şi AFC Filipeştii de Pădure (Liga a III-a). La prima grupare menţionată este ”secundul” lui Florin Stăncioiu, iar runda precedentă a fost instalat, cel puţin teoretic, în funcţia de ”principal”. Din câte se pare, după eşecul cu FC Snagov, scor 0-3, conducerea adminsitrativă a prahovenilor îl va repune în funcţie pe Stăncioiu, iar Plăvache va redeveni ajutorul acestuia. Mai mult, în turul ediţiei de campionat 2007-2008 Costin Plăvache a acupat funcţia de principal la Tricolorul Breaza, dar rezultatele nu au fost cele scontate, în condiţiile în care în lotul formaţiei de pe Valea Prahovei combăteau numai jucători tineri, neexperimentaţi. Din iarna acelui sezon, la Breaza a fost adus Stăncioui, cel care a reuşit să ducă Tricolorul, în premieră, pe scena celui de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării.

Revenind la Plăvache, cel care se confundă cu istoria modernă a Tricolorului Breaza, din această vară figurează în acte şi la formaţia de Liga a III-a, AFC Filipeştii de Pădure. Dar, de pregătirea grupării se ocupă George Niculuţ, acesta din urmă neavând actele necesare pentru a sta pe banca tehnică a unei formaţii din cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării.

O situaţie similară o întâlnim şi în cazul antrenorului Dorinel Beznea, acesta pregătind, în paralel, formaţiile Petrolul Teleajen Ploieşti (Liga a III-a) şi Avântul Măneciu, cea din urmă formaţie activând în primul eşalon fotbalistic al judeţului.

SET ALB PENTRU BREZENI

Mai 23, 2009 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Liga a III-a

Cea mai bună echipă prahoveană de la nivelul Ligii a III-a, Tricolorul Breaza, nu a avut nicio emoţie în a se impune în meciul de la finele săptămânii trecute, ba mai mult, făcând instrucţie cu partenerii lor de întrecere. Formaţia pregătită de către Florin Stăncioiu şi Costin Plăvache au învins cu scorul de 6-0, în deplasarea de la CF Predeal. Pentru prahoveni au marcat Liuba (minutele 6 şi 14), Petcu (54), Vasilescu (74) şi Dascălu (79 şi 84), în timp braşovenii nici nu au contat în acest meci. Cu această victorie, tricolorii brezeni se menţin în plasa liderului Victoria Brăneşti, grupare care mai are de trecut decât un singur hop major pentru a promova, de pe primul, în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării. Read more

START CU GANDUL LA PROMOVARE

Ianuarie 13, 2009 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Liga a III-a, Stirea zilei

George BridinelJucatorii celei mai bune echipe prahovene de la nivelul Ligii a III-a, Tricolorul Breaza, s-au intors, de luni, la antrenamente.

La prima sedinta de pregatire din 2009 s-au prezentat toti componentii lotului care au incheiat prima parte a campionatului pe locul secund, dar si multi fotbalisti noi.

Sub comanada lui Florin Stancioiu si Costin Plavache s-au aflat cei patru jucatori de la Stiinta Bacau – Alin Liuba, Radu Bumbar, Marius Ciorchina si George Ghiorghita , fundasul central de la FC Timisoara, Baiesu, dar si mijlocasii Bogdan Marinescu (CF Sacele) si, respectiv, George Bridinel (Petrolistul Kaproni Boldesti). Ultimului jucator mentionat i-a expirat imprumutul la echipa mentionata, iar tehnicianul Florin Stancioiu a afirmat despre acesta ca este un jucator de valoare si de care are nevoie. Read more