MONDIALUL PLOIESTENILOR

Octombrie 23, 2008 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Tenis

De cativa ani incoace, Campionatul National de fotbal-tenis – seniori – este dominat numai de echipe originare din Ploiesti: Petrom, CSU si Atlas. In atare conditii si prima reprezentativa este alcatuita din jucatorii provenind de la cele trei grupari mentionate anterior.

Astfel, in vederea participarii la Campionatul Mondial de la Nymburk (Cehia), intrecere care se va desfasura in perioada 21-23 noiembrie, tehnicianul Daniel Sasarman, de la CS Petrom Ploiesti, a convocat zece sportivi, toti legitimati la cele trei formatii prahovene. Mai intai, practicantii fotbalului jucat la fileu selectionati vor parcurge un cantonament specific in statiunea Baile Felix, urmand ca din acestia doar opt sa faca deplasarea spre locul de disputare al competitiei.

Pentru cantonamentul de dinaintea intrecerii, antrenorul-jucator Daniel Sasarman i-a convocat pe urmatorii sportivi: Florin Purice, Razvan Pauna, Dorel Horia Iuga (toti, de la CS Petrom Ploiesti), George Bobis, Zoltan Palyanos Imre Hanyecz, Lucian Szel Purice (toti, de la CS Atlas Ploiesti), Adrian Seler si Cristian Eparu (ambii, de la CSU Ploiesti).

Niciun prahovean la celelalte reprezentative jogoscasinoonline.eu

Inaintea intrecerii destinate seniorilor, in Cehia, dar in localitatea Prerok, se va desfasura Campionatul Mondial de fotbal-tenis, competitie rezervata senioarelor si juniorilor (7-9 noiembrie). Chiar daca in Campionatele Nationale destinate acestor categorii de participanti sunt inscrise doua grupari din Ploiesti, din pacate niciun reprezentant al acestora nu a fost selectionat pentru mondialul din acest an.

Astfel, la senioare, tehnicianul ploiestean Florin Purice va miza pe Ana-maria Gherghel, Paula Vizitiu, Elizabeta Vizitiu, Leticia Bivolaru (toate, de la CS Comexim Lupeni), Dorina Pauna, Melinda Orosz (ambele, CS Razvan Cluj-Napoca) si Florica Chiar (CS Viitorul 003 Alexandria). In schimb, in concursul juniorilor, prima reprezentativa va fi formata din urmatorii sportivi: Cristian Acs, Istvan Bagosi, Vasile Soreanu (toti, de la CS Tengo Salonta), Marius Stoichita, Liviu Lungu, Nicolae, Bolosin (toti, de la CS Comexim Lupeni), Andrei Gogoi (CS Viitorul 003 Alexandria) si Ionut Bota (CS Crisul Oradea). Iar, tehnicianul lotului este George Bobis, jucator active la Atlas Ploiesti.

Asadar, fotbalul jucat la fileu din tara noastra este foarte bine reprezentat la nivelul nationalei de profil.

Comments

One Comment on "MONDIALUL PLOIESTENILOR"

  1. Dan Bodeanu on Mar, 18th Nov 2008 12:00 am 

    Off topic!
    Pentru ca am gasit cea mai simpla modaliate de a va contacta, as vrea sa va anunt ca sambata trecuta a avut loc la Brazi un concurs de tenis de masa cu participanti din intreaga tara, organizat de http://www.tenisdemasa.ro, destinat jucatorilor neprofesionisti
    Poate ca si acest sport ar putea fi oglindit in spatiul D-vs, mai ales ca in Prahova inca se mai joaca tenis la nivel organizat, dar numai la clubul Petrolul. Poate ca un ajutor din partea publicatiei D-vs ar apropia pasionatii de o forma organizata in judet. Personal as fi unul dintre cei care deschid zilnic site-ul D-vs
    Cu stima,
    Dan Bodeanu Bonus Fara Depunere

    PS Date privind concursul de sambata, precum si intreaga activitate a asociatiei, AMATuR, cea care a organizat pe langa turneul de la Brazi (impreuna cu Primaria din Brazi) alte aproximativ 70 de turnee in tara c u peste 1000 de participanti, puteti gasi la adresa de mai sus.

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!