O NOUA GALA DE PRESELECTIE

Septembrie 17, 2009 by Cristi Damian  
Filed under Box, Stiri principale

kickboxing Municipiul Râmnicu Vâlcea va găzdui, sâmbătă după amiaza, o nouă gală de kickboxing, concurs ce reprezintă o etapă de preselecţie în vederea participării la galele de Local Kombat, de anul viitor.

Printre protagoniştii manifestării sportive din urbea olteană se vor număra şi trei practicanţi originari din Ploieşti: Eduard Limboşeanu (categoria 105 kg), Sorin Petroşanu (72 kg) şi Florin Leonard Gheorghe (60  kg). Toţi sunt legitimaţi la clubul KO GYM, din Ploieşti, acesta fiind singurul club de acest gen din principalul municipiu al judeţului Prahova. La gala de la Râmnicu Vâlcea, Limboşeanu, totodată şi preşedintele clubului ploieştean, îl va întâlni pe Gabriel Chelaru, în timp ce Sorin Petroşanu îşi va împărţi… ”pumni şi picioare” cu Cătălin Bălteanu. Ambii adversari ai sportivilor prahoveni sunt legitimaţi la un club de profil din Iaşi. În schimb, oponentul lui Florin Leonard Gheorghe la gala de la Râmnicu Vâlcea va fi stabilit astăzi, la cântarul oficial.

În colţul celor trei sportivi ploieşteni va sta maestrul Doru Stănescu, acesta fiind convins că elevi săi vor reuşi, din nou, să se impună şi astfel să facă paşi importanţi spre galele de Local Kombat, de anul viitor.

Gala Kombat.ro, la Ploieşti


Luni, de la ora 22.00, sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti va găzdui gala Kombat.ro, concurs care reprezintă un ultim pas înainte de concursurile Local Kombat din ţară şi străinătate. Miza pentru luptărorii care vor intra în ”Piramidele de la Ploieşti” este una destul de mare. Astfel, câştigătorul de la 71 de kilograme merge în Finala Europeana din Polonia, iar cel care bate la 92 de kilograme se califică pentru Local Kombat ColliZion Bucureşti, marea gală ce va avea loc pe 24 octombrie. Meciurile galei de la Ploieşti vor fi transmise în direct pe postul de televiziune Sport.ro. Iată programul complet al galei de la Ploieşti:

Meci rezervă – 71 KG

MARIUS TIŢA –  MIODRAG OLARU jogoscasinoonline.eu

PIRAMIDĂ -71KG

1.CRISTIAN MILEA – ADRIAN MITU
2.CĂTĂLIN SLAVE – MIHAI BARBU Bonus Fara Depunere

MECI REZERVA +92 KG

VALENTINO PETRESCU – ADRIAN STOICA

PIRAMIDA + 92 KG

1.ANDREI DUMITRU – RĂZVAN GHIŢĂ
2.MIHAIŢĂ GOLESCU – MARIAN IORDAN

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!