MAI BUNI, DAR DEZAVANTAJATI DE ARBITRAJ: PETROLUL PLOIESTI-TOBOL KOSTANAY 1-1

Februarie 9, 2010 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale

neagoie Cel de-al doilea meci de verificare pe care Petrolul Ploieşti l-a disputat în Antalya, împotriva cazacilor de la Tobol Kostanay, a fost unul tensionat, maniera de arbitraj a brigăzii localnice care a condus partida influenţând decisiv rezultatul final.

Pe o ploaie torenţială, care nu a încetat pe toată durata meciului, Petrolul a dominat cu autoriatate echipa din Kazahstan, eliminată de Galatasaray în această ediţie din Europa League.

Golul lui Neagoie (în foto) , marcat în minutul 25 printr-un lob de la 30 de metri, a adus gruparea ploieşteană în avantaj. După alte ratări – Opriţa fiind „omul negru” din acest punct de vedere – cazacii au egalat la singura ocazie pe care au avut-o în prima repriză.

În partea a doua a meciului, în ciuda schimbărilor făcute de antrenorul Răchită, tot echipa Petrolul a fost mai prezentă în joc . Ploieştennii au marcat de două ori, prin Pop şi Neagu, dar de fiecare dată reuşitele au fost anulate pe motiv de ofsaid.

Chiar dacă nu a câştigat, Petrolul a jucat bine, dar a ratat nepermis de mult, lipsa de concentrare în momentele cheie ale meciului fiind deranjantă pentru Vivi Răchită.

“Păcat că nu am câştigat, însă, dar pe lângă arbitrajul ostil, am plătit tribut şi ratărilor numeroase pe care le-am avut ! Ca angajament a fost mai bine ca în meciul cu Internaţional Curtea de Argeş şi consider că suntem pe drumul cel bun. Mai avem până să ajungem să alcătuim o echipă omogenă, dar la ora actuală suntem în grafic. Deja vreo şase titularizări se conturează, iar cei care greşesc vor plăti, deoarece am nevoie în formaţia de bază doar de fotbalişti sută la sută concentraţi. Deocamdată, apărarea continuă să gafeze şi consider că în acest compartiment este cel mai mult de lucru”, a declarat managerul Petrolului.

În meciul cu Tobol Kostanay au evoluat pentru Petrolul următorii jucători:

Prima repriză: A. Vlad – Chiriță, Șomodean, Cosic, P. Stoica – Crăciun, Neagoie – C. Stoica, Cr. Vlad, Opriţa – Radchenko. 
A doua repriză: A. Vlad (86 – G. Șerban) – Chiriţă (61 – Tudor), Bozga, Neagu, P. Stoica (85 – Brânză) – Benga, Neagoie (85 – Plămadă) – Cataramă, L. Mihai, Budescu – Pop.

Următorul adversar pentru Petrolul Ploieşti în meciurle de verificare din Antalya va fi echipa ucraineană de primă ligă, Arsenal Kiev.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!