ION „COCO” COJOCARU ESTE NOUL ANTRENOR AL CHIMIEI BRAZI

Aprilie 13, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a III-a, Stirea zilei 5

Ion CojocaruConducerea clubului Chimia Brazi a decis, ieri după- amiază, să îl înlocuiască pe Ştefan Preda din funcţia de antrenor al echipei. Rezultatele foarte slabe din retur şi faptul că formaţia de lângă Combinat se află la un singur punct distanţă de retrogradarea din Liga a III-a au reprezentat argumentele schimbării antrenorului. În locul lui a fost numit Ion Cojocaru, un tehnician care a mai condus echipa din Brazi în campionatul trecut.

Am luat decizia de a schimba conducerea tehnică pentru că rezultatele echipei de până acum erau departe de pretenţiile unei formaţii precum Chimia Brazi. Noul antrenor a semnat un contract de un an şi jumătate şi are ca obiectiv menţinerea echipei în Liga a III-a. Chiar dacă am schimbat conducerea tehnică a echipei, polica noastră va rămâne aceeaşi: Chimia Brazi va creşte jucători tineri în continuare“, ne-a declarat preşedintele Chimiei Brazi, Romulus Olteanu.

Împreună cu Preda, de la echipă a plecat şi antrenorul secund Dănuţ Blebea.

Ion Cojocaru îl va avea ca secund pe Răzvan Vlad, adică exact omul pe care Blebea îl înlocuise în luna ianuarie a acestui an.

 

 

SPECTACOL LA CONFERINTA DE PRESA

Aprilie 13, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stirea zilei 5

petrolul_tulcea_conferintaConferinţa de presă care a urmat partidei dintre Petrolul Ploieşti şi Delta Tulcea a fost pigmentată de un moment inedit. Bucuros nevoie mare că echipa lui câştigase meciul, antrenorul oaspeţilor, Constantin Gache, l-a invitat să participe la discuţia cu ziariştii şi pe preşedintele echipei din Tulcea, Petre Marinescu.

Aşa că, după ce l-a ascultat pe Gache care a debitat câteva aberaţii, printre care şi aceea că Petrolul a jucat fotbal, antrenorul Petrolului, Sebi Tudor, a fost obligat să asiste şi la pledoaria lui Marinescu, cel care s-a erijat în “salvatorul” formaţiei din Tulcea.”Am fost la un pas de desfiinţare în iarnă, dar iată că am ajuns iar pe locul al doilea, cu speranţe de promovare“- a declarat Petre Marinescu.

Şi, aşa cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri, în care oamenii de fotbal încep să se laude, a fost nevoie de intervenţia ofiţerului de presă de la Petrolul pentru ca Marinescu să fie oprit din discursul său. Abia după ce preşedintele oaspeţilor a părăsit sala de conferinţe a venit şi rândul lui Sebi Tudor să explice care au fost cauzele care au condus la eşecul ruşinos cu Delta Tulcea.”Am făcut cel mai prost joc din retur. Nici nu ştiu cum se vor motiva jucătorii în continuare, pentru că nu suntem implicaţi nici în lupta pentru promovare, nici în cea pentru evitarea retrogradării“, a declarat, resemnat, Sebi Tudor.

PERCHEZITII SI ARESTARI IN FOTBALUL ROMANESC

Aprilie 13, 2009 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal AJF, Stirea zilei 5

Azi a fost o zi agitată în fotbalul românesc, când a fost reţinut, pentru 24 de ore, preşedintele clubului FC Argeş, Cornel Penescu, pentru dare şi luare de mită. Mai mult, procurorii DNA au sigilat biroul preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, care până la urmă l-au reţinut şi pe mai marele fluieraşilor şi stegarilor din ţara noastră.

Au fost  vizaţi mai mulţi arbitri din România, care au favorizat, în acest sezon, gruparea piteşteană în disputele cu FC Braşov, Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa. Pe fluxurile de ştiri naţionale au apărut numele unor arbitri incriminaţi precum Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu sau Tiberiu Lajos, dar şi al celui mai bun asistent din România în ultimii ani, ploieşteanul Cristian Nica.

Pentru a lămuri situaţia creată, l-am apelat telefonic pe fostul preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri Prahova, care ne-a declarat: “Este incredibil ceea ce a apărut în presa naţională, dar nimic din cele afirmate nu sunt adevărate. În actualul sezon nu am arbitrat niciodată pe FC Argeş, tocmai în urmă cu două sezoane am fost delegat la una dintre linii la partida dintre Argeş şi Braşov, când ambele echipe erau la retrogradare. Am vorbit şi cu cineva de la postul de televiziune care a spus că eu a-şi fi fost reţinut, dar aceştia mi-au recunoscut că ar fi vorba de o confuzie. Când m-a sunat soţia să-mi spună ce a văzut la televizor eram prin oraş, cu treabă. Cert este că pe mine nu m-a căutat nimeni de la DNA, doar reprezentanţii mass-mediei“.

ASESOFT A CASTIGAT A SASEA CUPA A ROMANIEI

Aprilie 12, 2009 by redactie  
Filed under Baschet Divizia A, Stirea zilei 5

cupa_coroniteCreata pentru Ploiesti, pentru suporteri. Echipa CSU Asesoft s-a exprimat la acest Final Four ca o adevarata campioana, ca o formatie care reprezinta cu succes Romania in Europa. Oricare ar fi fost adversarele, rezultatul ar fi fost acelasi. Un joc perfect al alb-albastrilor, in care matematica lui Arnautovic, estetica lui Jones si Hargrove, precizia lui Cepulis, forta lui Griffith si ambtitia lui Carutasu s-au imbinat perfect. A contat si orgoliul lui Burlacu, stiinta lui Osmokrovic si Krauser, dorinta de afirmare a lui Curtis, Ararau, Dogaru si Dodoc… Pentru a sasea oara Cupa este la Ploiesti iar coronitele primite de jucatori simbolizeaza succesul si suprematia.

Nu este vina noastra ca succesul Ploiestiului a parut unul sec, in conditiile in care victoriile au fost obtinute la scor. Energia Rovinarin este o echipa foarte buna, Otopeni la fel… Diferenta au facut-o experienta si valoarea, elemente care pot fi trecute si in contul adversarelor lui CSU dar asta in timp, in functie de investitii si ambitii.

Meciul cu Otopeni a fost vazut de toata lumea iar o analiza bazata pe cifre sau pur si simplu cursul jocului nu ar avea rost. Alb-albastrii s-au trezit dupa un inceput bun al adversarilor si au declansat tavalugul.

Pe acordurile melodiei “We are the champions”, in fata majoretelor care i-au incantat pe gorjeni, in aplauzele conducatorilor si ale suporteriilor apropiati, Virgil Carutasu si coechipierii sai au ridicat deasupra capului Cupa Romaniei! Peste putin timp urmeaza titlul iar apoi, in toamna, un parcurs fulminant in cupele europene. Tineti aproape!

 

CS Otopeni – CSU Asesoft Ploieşti 63-93(23-20, 8-24, 17-24, 15-23)

Statistici

CSU Asesoft
Osmokrovic 4p, 3 rec, 5 pd
Krauser 1 rec, 2 pd
Hargrove 12p, 4 rec, 7pd
Burlacu 11p, 8 rec, 1 pd
Cepulis 21p(6×3), 2 pd
Ararau 2p, 2 rec
Carutasu 5p, 9 rec, 1pd
Griffith 16p, 6 rec, 3 pd
Dogaru 1pd
Dodoc 2p
Jones 16p, 4 rec1, pd
Curtis 4p, 2 rec
Echipa:60%-2p, 44%-3p, 72%-1p, 39 rec, 23 pd, 13 mp, 9 mc, 2 capace
Antrenori:Vladimir Arnautovic, Sorin Hartman, Andreea Carutasu jogoscasinoonline.eu

CS Otopeni
Medvedj 9p, 1 rec, 5 pd
Obradovic 9p, 5 rec, 1pd
Popovic 6p, 2 rec, 1 pd
Capusan 12p, 5 rec, 1 pd
Santana 5p, 2 rec
Seals 9p, 3 rec, 2 pd
Byerson 2p, 5 rec
Zamfirescu 3p
Belanovic 3p, 4 rec, 1 pd
Filovici 5p, 2 pd
Echipa:50%-2p, 23%-3p, 65%-1p, 28 rec, 13 pd, 15 mp, 7mc, 2 capace
AntrenorNenad Nisic Bonus Fara Depunere

Declaraţii preluate de pe Telesport
Mugur Porumbacu, preşedinte CS Otopeni: ”Asesoft nu poate fi învinsă în acest moment. Ploieştenii pot pierde o bătălie, două, dar la finalul campionatului tot ei vor fi învingători“. 

Catalin Burlacu:”N-am mai purtat coroniţă din clasele primare.
Mă bucur de faptul că revenirea mea a coincis cu cea de-a şasea cupă din vitrina noastră. Cred că diferenţa a fost făcută astăzi de banca noastră mai lungă şi de sistemul de rotaţie a jucătorilor. Îi felicit pe cei din Otopeni şi le mulţumesc colegilor pentru prestaţie. 
Aşteptăm luna mai pentru a primi şi medaliile de campioni
“.

Sursa: csuasesoft.ro

NEPREGATITI IN DELTA

Aprilie 12, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stirea zilei 5

 

gol_delta_tulcea_penaltyFără nicio emoţie. Aşa s-a impus Delta Tulcea în meciul cu Petrolul, gruparea de la malul Dunării consolidându-şi poziţia secundă în clasament, cea care asigură participarea în primul eşalon în sezonul viitor.

Cum a „reuşit” o echipă (Petrolul) care avea o serie pozitivă, cu două victorii consecutive- una chiar pe terenul liderului Ceahlăul Piatra Neamţ- să se prezinte atât de slab la un asemenea meci este o întrebare care şi-ar putea găsi răspunsul în afara terenului de joc.

Asta pentru că pe teren, Petrolul a fost o formaţie ruptă total de ritmul jocului.

Apariţia lui Ghiţă în flancul stâng al defensivei şi prezenţa lui Mihai Tudor în centrul liniei mediane, lângă Stana, nu au fost mutări care să aducă un plus pentru ploieşteni. Ba dimpotrivă. Ambii fotbalişti au evoluat slab, fiind luaţi la rost de puţinii spectatori prezenţi în tribunele arenei Ilie Oană. Mai mult, Coţan, Tincu şi Budescu s-au întrecut în greşeli, nici măcar reintrarea lui Marinescu- după o lugă pauză cauzată de o accidentare- nefiind una de bun augur.

De partea cealaltă, oaspeţii şi-au văzut de joc, mai ales că nu au fost deranjaţi prea mult.

În minutul 30, după o lovitură de colt, Moraru a ieşit pe sub minge, Anton a profitat de eroarea portarului petrolist şi a trimis în faţa porţii, de acolo Vişan Creţu marcând fără probleme.

După 0-1, Stana a ameninţat poarta lui Olteanu, dar şutul lui slab din 14 metri nu l-a pus în dificultate pe portarul oaspeţilor.

Cu Marinescu în teren încă din minutul 46, Petrolul a dat senzaţia că poate reveni pe tabela de marcaj, dar Coţan şi noul intrat Marinescu au rata din poziţii favorabile. Pe contraatac, Costescu a fost faultat în careu de Odoroabă, iar Coconaşu a transformat cu siguranţă penalty-ul just acordat de arbitrul Adrian Stănescu, stabilind scorul final, 0-2.

Finalul meciului a adus două ocazii mari, câte una pentru fiecare echipă: Nkongue a scăpat singur şi a trimis în bara transversală, pentru ca, la ultima fază a meciului, Coţan să trimită şi el în bara din dreapta a porţii apărate de Olteanu. Oricum, nu mai conta!

După meci, Sebi Tudor, uşor stânjenit de situaţie a punctat că echipa lui a făcut cel mai prost joc din retur, în vreme ce Constantin Gache, antrenorul Deltei, a tras concluzia că Petrolul a jucat… bine. Ce putea să spună?!!

În acest mod, Petrolul a pierdut al 6-lea meci în faţa Deltei Tulcea, din cele 8 disputate de cele două grupări de când ploieştenii au retrogradat în Liga a II-a.

 

 

Petrolul Ploieşti- Delta Tulcea 0-2 (0-1)

 

Stadion : Ilie Oană

Spectatori: 300

Au marcat: V. Creţu 30, Coconaşu 64 (penalty)

 

Petrolul Ploiesti: Moraru- Odoroabă( 74- Dumitru), Costache, A. Stoica, Ghiţă- Stana, M. Tudor- Budescu(69- Muţiu), Tincu(46- Marinescu), Coţan- Arnăutu

Antrenor: Eusebiu Tudor

 

Delta Tulcea: Olteanu- Filip, Grigorov, Valdes, V. Creţu(60- Horovei)- Lucan- Anton, Coconaşu, N. Creţu- Borza(75- Nkongue), Costecu(83- Furdui)

Antrenor: Constantin Gache

 

Arbitri: Adrian Stănescu- Mircea Orbuleţ, Claudiu Florea- toţi din Bucureşti

 

Cartonaşe galbene: Odoroabă 63, A. Stoica 64, Costache 68, Coţan 76, Dumitru 82/ Valdes 76, N. Creţu 86

 

Jucătorul meciului: Cristian Coconaşu

 

 

INIMI DE CAMPIONI!

Aprilie 12, 2009 by redactie  
Filed under Baschet Divizia A, Stirea zilei 5

Ma bucur ca nu am multe de scris dupa meciul cu Energia Rovinari. Jucatorii lui Arnautovic au fost cei care au vorbit pe teren, in fata spectatorilor, a adversarilor si a tuturor iubitorilor de baschet care si-au petrecut seara in fata micului ecran. Renasterea lui Burlacu, gestul gladiatorului Griffith, jocul din defensiva si cursul perfect al meciului ,care l-a ajutat pe tehnicianul lui CSU sa ruleze intreg lotul, au fost aspectele importante ce trebuie mentionate. In rest, Energia nu are de ce sa se rusineze dupa acest esec, infrangerea fiind suferita totusi in fata echipei campioane. Iar ca o completare ce merita facuta, organizarea excelenta, publicul din Targu Jiu si evolutia echipei in ansamblu au demonstrat ca echipa lui Evans a meritat din plin sa sustina acest Final Four. Read more

PE EI NU-I VEDE NIMENI?

Aprilie 6, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stirea zilei 5

Sergiu ArnautuMeritele juniorilor de la Petrolul Ploieşti au cam fost trecute cu vederea de toată lumea.

În ciuda faptului că au existat scandaluri legate de modul în care se afc antrenamentele la Centru de Copii şi Juniori, în ciuda faptului că titularizările s-ar face în funcţie de “darul” primit de antrenor, iată că există rezultate care dau un pic peste nas celor care doar critică, fără să vadă şi părţile bune ale pregătirii viitorilor fotbalişti.

Nu contestă nimeni faptul că mai există practici amintite mai sus, dar sunt şi lucruri pozitive care trebuie scoase în evidenţă.

De exemplu, în acest sezon, Petrolul Ploieşti este formaţia din Liga a II-a care a folosit cei mai mulţi juniori. În meciurile de campionat, dar şi în cele din Cupa României, pentru Petrolul au evoluat nu mai puţin de şase juniori: Andrei Alexandru, Sebastian Baroian, Constantin Stoica, Bogdan Năstase, Mihai Dinu şi Sergiu Arnăutu.

Mai mult, exceptând primele etape, aceşti tineri jucători au avut prestaţii bune, fiind de folos echipei prin evoluţiile lor.

Până acum, juniorii trimişi pe teren de antrenorul Sebi Tudor, toţi fiind din propria pepinieră, au marcat 7 goluri( Constantin Stoica-3, Sergiu Arnăutu-2, Mihai Dinu-1- toţi în campionat şi Sebastian Baroian- 1, în Cupa României).

Ultima ispravă demnă de laudă a juniorilor ploieşteni a fost golul marcat de Sergiu Arnăutu în meciul de la Piatra Neamţ, reuşita lui stabilind scorul final, 2-1 pentru Petrolul pe terenul liderului.

Într-un sezon în care parcursul echipei ploieştene a avut numeroase sincope, tupeul lui Sebi Tudor de a folosi atâţia juniori şi prestaţiile acestora sunt printre puţinele lucruri lăudabile.

HOCHEISTII PLOIESTENI AU IMPRESIONAT LA EVALUAREA NATIONALA

Aprilie 6, 2009 by Cristi Damian  
Filed under Hochei, Stirea zilei 5

În organizarea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, la finele săptămânii trecute, la Miercurea Ciuc a avut loc o evaluare naţională a sportivilor aflaţi la categoria “U12″. Scopul acestei acţiuni a fost acela de a stabili pe ce sportivi se poate miza pentru lotul naţional, dar o decizie în acest sens se va lua abia peste câteva luni, când va mai avea loc o nouă evaluare.

Alături de peste 100 de micuţi hocheişti din toată ţară, la acest turneu au participat şi zece sportivi legitimaţi la clubul Olimpia Ploieşti: portarii Victor-Vivian Pascaru, Victor Popescu, şi jucătorii de câmp Antonie Samoilă, Nicolae Oancea, David Mircea, Ştefan Zmaranda, Cristian Zaharia, Theodor Ionescu, Ştefan Tubac şi Ana Voicu.

S-au dat probe de panitaj, cu şi fără puc, iar sportivii noştri au avut o comportare bună, timpii fiind destul de promiţători”, ne-a spus tehnicianul Adrian Bontaş, care la evaluarea de la Miercurea Ciuc a fost ajutat de antrenorul pentru portari, George Minescu. Acelaşi interlocutor a mai adăugat: Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute de sportivii noştri, mai ales că la Ploieşti avem gheaţă doar trei luni pe an. Am exersat probele de la Miercurea Ciuc doar o singură dată, pe gheaţa din Buzău, dar dacă am fi avut posibilitatea să ne antrenăm mai mult cu siguranţă rezultatele ar fi fost cu mult mai bune“.

 

O nou invitaţie externă

După ce, la începutul acestui an, mai mulţi sportivi de la echipa Olimpia Ploieşti au participat la un turneu amical în Germania, unde au avut o comportare foarte bună, pe adresa clubului a sosit o nouă invitaţie externă. De această dată sportivii ploieşteni vor participa la un turneu în Ungaria, urmând să evolueze pentru gruparea locală HC Drago Scorpions. Meciurile se vor disputa în perioada 15-17 mai, fiind de asemenea invitate alte şapte echipe din Europa. Însă, până atunci, imediat după sărbătorile de Paşte, sportivii de la Olimpia Ploieşti vor lua parte la un turneu de verificare la Brăila.

PLOAIA A ADUS DUBLA PENTRU BRAWN SI BUTTON

Dubla Brawn ButtonCa si anul trecut ploaia a dat emotii organizatorilor si pilotilor inca dinaintea inceperii cursei disputate astazi in Malaesia, dar nimeni nu se astepta ca aceasta sa aiba o asa intensitate incat sa opreasca cursa dupa nici 32 de ture parcurse.

Button a avut un start foarte slab, fiind depasit de Nico Rosberg (Williams) care a reusit startul perfect astazi. Button a incercat sa revina si sa-l depaseasca pe exterior dar a pierdut 3 pozitii, fiind deposit si de Trulli si de Alonso, dar pe acesta din urma a reusit sa-l depaseasca pana la finalul primului tur.

Button se afla la conducerea cursei cand ploaia asteptata de toti a inceput sa curga in turul 22 si in ciuda unei noi opriri la boxe (prima fiind facuta in turul 19) pentru a schimba al doilea set de cauciucuri de la soft la ploaie, a revenit pe traseu si a continuat sa conduca pana cand a devenit evident ca Timo Glock care schimbare pe cauciucuri intermediare devenea tot mai rapid. In turul 29, Button reintra la boxe si schimba pneurile de ploaie cu intermediare si reuseste preia conducerea de la Glock in momentul in care Toyota a decis in turul 30 sa schimbe pe cauciucuri de ploaie.

Conditiile admosferice s-au schimbat din nou, ploaia devenind tot mai puternica, iar Button a intrat din nou in turul 31 sa schimbe cauciucurile trecant pe cele de ploaie. A reintrat in cursa pe primul loc in timp ce Glock se lupta cu pilotul lui BMW Sauber, Nick Heidfeld, pentru locul secund. In acel moment directorul cursei, Charlie Whiting, a decis ca este momentul ca safety car-ul sa intre pe circuit. Un tur mai tarziu, a aparut si steagul rosu iar cursa a fost oprita.

Chiar daca s-a crezut ca se va da un alt start, atat ploaia care nu a incetat, cat si luminozitatea scazuta au facut ca oficialii FIA sa decida oprirea totala a Marelui Premiu al Malaesiei

Clasamentul final a fost stabilit conform ordinii pilotilor in momentul opririi cursei. Deoarece se trecuse de 50% dar nu se ajunsese la 75% din parcursul total estimat pilotii au fost recompensati doar cu jumatate din punctele puse in joc. In aceasta situatie Button a ajuns la cota 15, Baririchello 10 iar Trulli la 8.5 puncte. In clasamentul constructorilor Brawn conduce cu 25 de puncte urmata de Toyota cu 16.5 puncte.

Clasamentu final al cursei de astazi:

Pos No Driver Team Laps Time/Retired Grid Pts
1 22 Jenson Button Brawn-Mercedes 31 55:30.622 1 5
2 6 Nick Heidfeld BMW Sauber 31 +22.7 secs 10 4
3 10 Timo Glock Toyota 31 +23.5 secs 3 3
4 9 Jarno Trulli Toyota 31 +46.1 secs 2 2.5
5 23 Rubens Barrichello Brawn-Mercedes 31 +47.3 secs 8 2
6 14 Mark Webber RBR-Renault 31 +52.3 secs 5 1.5
7 1 Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 31 +60.7 secs 12 1
8 16 Nico Rosberg Williams-Toyota 31 +71.5 secs 4 .5
9 3 Felipe Massa Ferrari 31 +76.9 secs 16  
10 11 Sebastien Bourdais STR-Ferrari 31 +102.164 secs 15  
11 7 Fernando Alonso Renault 31 +109.422 secs 9  
12 17 Kazuki Nakajima Williams-Toyota 31 +116.130 secs 11  
13 8 Nelsinho Piquet Renault 31 +116.713 secs 17  
14 4 Kimi Räikkönen Ferrari 31 +142.841 secs 7  
15 15 Sebastian Vettel RBR-Renault 30 Spin 13  
16 12 Sebastien Buemi STR-Ferrari 30 Spin 20  
17 20 Adrian Sutil Force India-Mercedes 30 +1 Lap 19  
18 21 Giancarlo Fisichella Force India-Mercedes 29 Spin 18  
Ret 5 Robert Kubica BMW Sauber 1 Engine 6  
Ret 2 Heikki Kovalainen McLaren-Mercedes 0 Spin 14  

 

Clasamentul general al pilotilor 

 

Pos Driver Nationality Team Points
1 Jenson Button British Brawn-Mercedes 15
2 Rubens Barrichello Brazilian Brawn-Mercedes 10
3 Jarno Trulli Italian Toyota 8.5
4 Timo Glock German Toyota 8
5 Nick Heidfeld German BMW Sauber 4
6 Fernando Alonso Spanish Renault 4
7 Nico Rosberg German Williams-Toyota 3.5
8 Sebastien Buemi Swiss STR-Ferrari 2
9 Mark Webber Australian RBR-Renault 1.5
10 Lewis Hamilton British McLaren-Mercedes 1
11 Sebastien Bourdais French STR-Ferrari 1
12 Adrian Sutil German Force India-Mercedes 0
13 Felipe Massa Brazilian Ferrari 0
14 Giancarlo Fisichella Italian Force India-Mercedes 0
15 Kazuki Nakajima Japanese Williams-Toyota 0
16 Sebastian Vettel German RBR-Renault 0
17 Nelsinho Piquet Brazilian Renault 0
18 Kimi Räikkönen Finnish Ferrari 0
19 Robert Kubica Polish BMW Sauber 0
20 Heikki Kovalainen Finnish McLaren-Mercedes 0

 

 

Clasamentul general  construcorilor:

 

Pos Team Points
1 Brawn-Mercedes 25
2 Toyota 16.5
3 BMW Sauber 4
4 Renault 4
5 Williams-Toyota 3.5
6 STR-Ferrari 3
7 RBR-Renault 1.5
8 McLaren-Mercedes 1
9 Force India-Mercedes 0
10 Ferrari 0

 

Sursa text si foto : www.formula1.com

LAMURIRI PRIVIND DEMISIA LUI CRISTI NICA DIN FUNCTIA DE PRESEDINTE AL CJA PRAHOVA

Aprilie 4, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal AJF, Stirea zilei 5

Cristian NicaCum, probabil ati aflat, joi, Cristian Nica si-a inaintat demisia din functia de presedinte al CJA Prahova.

Motivele invocate sunt: lipsa de colaborare cu AJF Prahova si masurile care s-au luat de-a lungul timpului impotriva violentelor care s-au produs pe stadioanele din judet, violente in urma carora arbitrii au avut de suferit.

Totul a culminat cu ceea ce s-a intamplat zilele acestea, cand 2 jocuri au fost oprite definitiv, dupa ce arbitrii au fost batuti bestial de niste huligani care isi spun “fotbalisti”! In alte jocuri cavalerii fluierului au rezistat eroic pana la final, desi, la unul dintre ele (de data asta la nivelul Ligii A Prahova!!) un arbitru asistent a fost lovit in fata cu un “gat al unei sticle sparte”!!! Stati linistiti, copilul traieste! A fost norocos si n-a patit nimic grav! 

Ce i s-a intamplat, insa, duminica unuia dintre arbitrii a intrecut orice masura. Asa cum stiti din comunicatul trimis pe 31 martie, dupa ce a fost batut la un joc din Liga C Prahova, un tanar arbitru a fost lovit si in plina strada de delegatul uneia dintre echipe,  dupa ce plecase de la sediul AJF acolo fusesera chemati, imediat dupa joc, de catre presedintele Silviu Crangasu! 

Nu putem asista nepasatori la ceea ce se intampla! Nu ne putem asuma responsabilitatea de a trimite acesti copii in “gura lupului”. S-au tot tras semnale de alarma, de-a lungul timpului … din pacate, rezultatele le vedeti si dumneavoastra!

Aceasta demisie a lui Cristi si a inca catorva dintre noi este ultimul semnal pe care-l puteam trage ca membrii ai Comisiei! Poate ca aceasta demisie va constitui “un moment zero” (cum spunea Cristi) in fotbalul judetean! Poate ca din acest moment lucrurile se vor schimba in bine, iar huliganii vor fi eliminati din acest frumos si iubit sport!

Pagina următoare »