CINCI MEDALII DE AUR PENTRU JUDOKA DE LA CS PETROM PLOIESTI

Iulie 6, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Judo, Stirea zilei 3

judo_turnu_severin Turneul internaţional de judo “Cupa Drobeta”, ajuns la cea de-a 24-a ediţie, a reprezentat prilejul ideal pentru judoka de la CS Petrom Ploieşti pentru a-şi etala încă o dată supremaţia în sportul pe tatami.

La competiţie găzduită de sala sporturilor din Drobeta Turnu Severin au participa 400 de sportivi de la 30 de cluburi din România, dar şi din Bulgaria, Serbia, Grecia, Macedonia şi Ungaria.

În concursul rezervat juniorilor, CS Petrom a făcut legea câştigând nu mai puţin de trei medalii de aur pein Alexandra Viciu (57 kg), Adriana Vlădoiu (63 kg) şi Costin Luca (66 kg).

Florin Hârleţ (60 kg) şi Florin Gheorghe (55 kg) au obţinut medalii de bronz, tot în turneul juniorilor.

Read more

SCRABBLE-REZULTATE BUNE PENTRU CS PETROM

Mai 12, 2009 by redactie  
Filed under Scrabble

scrabbleÎn week-end-ul trecut, beneficiind de organizarea foarte bună a lui Cristian Soare de la clubul Impetus Bucureşti, s-au desfăşurat în staţiunea Amara cea de-a treia etapă a Campionatului Naţional Individual de Seniori şi cea de-a doua etapă a competiţiei omoloage, dar la juniori. La întreceri au luat parte 31 de seniori şi 7 juniori de la 8 cluburi sportive din România.

Ca în fiecare an, Clubul Sportiv Petrom Ploieşti s-a prezentat cu sportivi valoroşi, 7 seniori şi 3 juniori, delegaţia fiind condusă de antrenorul principal Florin Tudor şi secundul Emil Ion Mărgărit.

Sportivii ploieşteni au obţinut două medalii de argint prin Nicolae Burducea, la seniori şi Iulian Mihai, la juniori, rezultate bune obţinând şi Andrei Spinei (deţinătorul Cupei României 2009), locul V, Lucian Grosu, locul VI şi Cristina Sandu, locul IV la juniori.

La amintita competiţie s-a stabilit o remarcabilă performanţă, Dan Laurenţiu Sandu de la clubul Locomotiva Bucureşti reuşind să obţină – pentru prima oară în România! – toate topurile (depunerea maximă echivalentă calculatorului), adică 17! Rezultatul a fost omologat în cadrul concursului de „duplicat clasic”.

 

 

CS PETROM PLOIESTI MERGE IN LIGA CAMPIONILOR

Decembrie 17, 2008 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Tenis, Stirea zilei 3

Fotbal TenisNu mai este demult o noutate ca fotbalul jucat la fileu, din  judetul Prahova, face legea in campionatul intern. CS Petrom Ploiesti s-a impus in ultimele cinci editii din Campionatului National de fotbal-tenis, iar pe urmatoarele doua locuri s-au clasat, in ordine, CSU Ploiesti si CS Atlas Ploiesti. Read more

PRAHOVA ARE UN NOU CAMPION MONDIAL

Noiembrie 24, 2008 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Tenis, Stirea zilei 3

 

George BobisDaca la fotbal nu avem performante externe, in schimb la fotbal-tenis suntem o forta in lume. Astfel, la ultima editie a Campionatului Mondial, competitie care s-a desfasurat recent in orasul Nymburk, din Cehia, tara noastra a dat un campion mondial. Mai mult, merituosul sportivul este legitimat la clubul Atlas Ploiesti. Read more

IN FOTBALUL JUCAT LA FILEU SENIOARELE SI JUNIORII LA FINAL DE CAMPIONAT

Septembrie 30, 2008 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Tenis

La finele saptamanii trecute, la Alexandria, s-a desfasurat ultima etapa din cadrul Campionatului National de fotbal-tenis, competitie rezervata senioarelor si juniorilor mari. La intrecerea din orasul teleormanean au luat parte si echipe de profil din judetul nostru: CS Atlas Ploiesti (senioare) si CS Petrom Ploiesti (juniori).

Din pacate, formatiile originare din Prahova nu au rupt gura targului in actuala editie de campionat, ambele grupari clasandu-se in partea inferioara a clasamentului. Astfel, in concursul fetelor, CS Atlas Ploiesti a trebuit sa se multumeasca cu ultimul loc, dar cu speranta ca in noua editie de campionat vor reusi mult mai mult.

Noua campioana la fotbal-tenis la feminin este CS Comexim Lupeni, grupare care a condus de la un capat la altul campionatul, adunand 138 de puncte. In timp ce, pe celelalte locuri s-au clasat, in ordine, CS Razvan Cluj-Napoca (125 puncte), CS Viitorul 003 Alexandria (115), CS Frontiera Oradea (84) si CS Atlas Ploiesti (78).

In schimb, juniorii mari prahoveni au incheiat ultima editie de campionat pe penultima pozitie a clasamentului, strangand doar 59 de puncte. Micii “gazari” i-au devansat doar pe sportivii de la CS Comexim Lupeni 2, care au adunat cu noua puncte decat echipa originara din Ploiesti. Astfel, noua campioana la juniori este CS Tengo Salonta 1 (145 de puncte), iar in ordine s-au clasat CS Comexim Lupeni 1 (131), CS Viitorul 003 Alexandria (113), CS Crisul Oradea (103), CS Tengo Salonta 2 (66), iar ultimele locuri au fost ocupate de gruparile deja amintite: CS Petrom Ploiesti si CS Comexim Lupeni 2.

In alta ordine de idei, la mijlocul lunii octombrie se va desfasura ultima o noua etapa a seniorilor, din cadrul Campionatului National de fotbal-tenis. Inaintea acestei runde, podiumul de premiere este ocupat de trei echipe ploiestene: CS Petrom, CSU si CS Atlas.