CS PETROM PLOIESTI MERGE IN LIGA CAMPIONILOR

Decembrie 17, 2008 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Tenis, Stirea zilei 3

Fotbal TenisNu mai este demult o noutate ca fotbalul jucat la fileu, din  judetul Prahova, face legea in campionatul intern. CS Petrom Ploiesti s-a impus in ultimele cinci editii din Campionatului National de fotbal-tenis, iar pe urmatoarele doua locuri s-au clasat, in ordine, CSU Ploiesti si CS Atlas Ploiesti.

“A fost o editie de campionat echilibrata doar in prima jumatate, iar dupa acest interval am reusit sa ne desprindem”, ne-a declarat antrenorul-jucator “gazarilor” – Daniel Sasarman. Acelasi interlocutor a mai adaugat: “Dintre formatiile cu care ne-am luptat, CSU Ploiesti ne-a creat cele mai mari probleme, dar pana la urma am reusit sa le luam fata. Si formatia CS Atlas Ploiesti, ocupanta locului al treilea, a avut o prestatie buna, ghinionul lor a fost ca jucatorii imprumutati de la Tengo Salonta si-au ajutat echipa abia din partea secunda a returului, in acest rastimp fiind accidentati. In ceea ce priveste echipa mea, pot spune ca sunt foarte multumit de rezultate, mai ales ca pentru a cinci oara consecutiv am reusit sa devenim campioni ai Romaniei la fotbal tenis”.

In urma acestui rezultat, CS Petrom Ploiesti s-a calificat pentru turneul final al Ligii Campionilor. Despre acest subiect, Sasarman ne-a precizat: “In luna ianuarie vom afla pe cine vom intalni la turneul final, meciuri care se vor disputa, cel mai probabil, in luna aprilie. Vor fi si cateva turnee preliminare, dar Romania reprezinta o forta in fotbalul jucat la fileu si astfel suntem calificati direct pentru ultimul act”.

Daca la fotbalul jucat pe teren mare nu suntem in stare sa avem macar o echipa in primul esalon, in schimb la fotbal-tenis participam, regulat, in Liga Campionilor, Campionatul Mondial sau Campionatul European. Ba mai mult, avem si rezultate, iar un exemplu elocvent in acest sens este si ultimul Campionat Mondial, intrecere unde Romania a devenit vicecampioana a lumii la aceasta disciplina sportiva.

Ultima etapa, doar o formalitate

La finele saptamanii trecute, municipiul Cluj-Napoca a gazduit ultima etapa din cadrul Campionatului National, runda care nu ar mai fi putut influenta in niciun fel ierarhia la varf. Dupa incheierea intrecerii, CS Petrom Ploiesti a trimit medaliile si tricourile de campioni din partea Federatiei Romane de Fotbal Tenis.

Astfel, pentru sezonul recent incheiat, CS Petrom Ploiesti a folosit urmatorul lot de jucatori: Daniel Sasarman, Florin Purice, Dorel Horia – Iuga,  Razvan Pauna si Alin Muresan. Urmatorul campionat va incepe la mijlocul lunii februarie, anul viitor.

Comments

One Comment on "CS PETROM PLOIESTI MERGE IN LIGA CAMPIONILOR"

  1. imbuzan florin on Dum, 10th Mai 2009 12:40 pm 

    citeva imagini video de la un meci de fotbal tenis de unde pot obtine? va rog jogoscasinoonline.eu

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!