NESIGURANTA LA FILIPESTI

Ianuarie 14, 2010 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal Liga a III-a, Stiri principale

Nimic nou privind soarta echipei prahovene de Liga a III-a, AFC Filipeştii de Pădure. Oficialii singurei grupări din judeţ de la acest nivel care nu şi-au reluat pregătirea de iarnă nu ştiu care va fi viitorul echipei. Chiar dacă s-au vehiculat mai multe variante de a continua activitatea fotbalistică, în momentul de faţă nici una nu este sigură. Mai întâi s-a vehiculat cooptarea antrenorului Dragoş Mihalache pe banca tehnică, dar şi zvonul legat de mutarea echipei Tricolorul Breaza la Filipeşti.

Cum timpul trece, iar fiecare zi de întârziere nu face bine viitorului echipei, l-am contactat pe preşedintele de onoare al grupării, primarul Costel Morărescu, care ne-a declarat: ”În momentul de faţă nu ştiu ce să vă spun, doar că împreună cu colaboratorii mei căutăm soluţii. Sper ca în cel mai scurt timp să găsim ceva şi să nu mai stăm în incertitudine. Am vorbit peste tot să aducem câţiva jucători de valoare, dar până acum nu s-a concretizat nimic”.

Conform planului de pregătire stabilit de antrenorul George Niculuţ la finele anului trecut, de luni, 18 ianuarie, echipierii AFC Filipeştii de Pădure ar trebui să se întoarcă la antrenamente. Rămâne de văzut câţi şi care vor fi jucătorii prezenţi la prima şedinţa de pregătire din acest an.

La finele turului, situaţia din clasament a formaţiei AFC Filipeştii de Pădure este una dezastruoasă, cu 11 puncte din 17 etape disputate, ocupând penultimul loc din clasament.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!