CEA MAI BUNA VESTE PENTRU FOTBALISTII DE LA CONPET: CONDUCEREA ADMINISTRATIVA A DAT VERDE LA PROMOVARE!

Ianuarie 20, 2010 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a III-a, Stiri principale

De ani buni, în lumea fotbalului prahovean stăruie o întrebare firească: îşi va propune Conpet Ploieşti promovarea în Liga a II-a?

Nu de alta, dar la ce condiţii de salarizare şi de pregătire există la acest club şi la ce bază sportivă – de toată frumuseţea – au la dispoziţie jucătorii, pare chiar normal ca o echipă precum Conpet să îşi propună mai mult decât Liga a III-a, eşalon în care evoluează parcă de când sunt lumea şi pământul.

Parcă mai abitir ca niciodată, în turul acestei ediţii de campionat, tandemul Marius Zencenco – preşedinte şi Silviu Dumitrescu- antrenor a reuşit să creeze o emulaţie aparte în rândul jucătorilor, aceştia având evoluţii constant bune în prima parte a campionatului.

Marea problemă a clubului era legată de lipsa unui acord din partea conducerii societăţii care patronează clubul de fotbal pentru încercarea promovării în Liga a II-a.

Ei bine, în cele din urmă, acest lucru s-a întâmplat şi echipa trebuie să se concentreuze de acum încolo doar pe latura sportivă pentru a-şi atinge obiectivul.

Am primit verde din partea conducerii pentru promovare. Am discutat acest lucru la cel mai înalt nivel şi vom avea susţinerea necesară. Ba, chiar am fost îndemnaţi să avem un parcurs foarte bun în retur”, ne-a declarat preşedintele secţiei de fotbal de la CS Conpet- Marius Zencenco.

Tot de la el am aflat că mult mediatizata plecare a mijlocaşului Enescu reprezintă doar un zvon , jucătorul nefiind preocupat să plece la alt club.

Vă spun fără niciun dubiu că Enescu nu a primit nicio ofertă. Şi nici Ivan care era transferat de unii pe la Oţelul. Nu e nimic adevărat. Mai mult, Enescu mi-a spus foarte clar că nu va pleca de la noi, mai ales dacă vom promova”, ne-a precizat Zencenco.

Din cauza „codului galben”, cantonamentul echipei, care trebuia să înceapă în această săptămână la baza proprie, de la Strejnic, a fost decalat şi se va efectua în perioada 25 ianuarie-2 februarie.

Până acum au fost perfectate şi primele trei meciuri de verificare pe care Conpet le va susţine în perioada precompetiţională: pe 23 ianuarie – cu Intersport Plopeni, pe 26 ianuarie- cu Partizanul Merei (la Buzău) şi pe 2 februarie, la încheierea cantonamentului, cu AFC Filipeştii de Pădure.

Edi MOLDOVAN, Nelu ŞTEFĂNESCU jogoscasinoonline.eu

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!