INFO KAPRONI-ELECTROSID TITU-PETROLISTUL KAPRONI BOLDESTI

Mai 14, 2009 by redactie  
Filed under Fotbal Liga a III-a

Dragoş Mihalache nu-l poate folosi mâine pe fundaşul central Ionuţ Ionescu, ajuns la 7 cartonaşe galbene în acest sezon, şi îl are incert pe Alexandru Puchea, care şi-a reluat antrenamentele după o contractură ce l-a ţinut în tribună timp două etape.

În plus, deşi s-a încercat legitimarea atacantului Ovidiu Paraschiv, căruia îi sosise cartea verde din Italia, a apărut o problemă, la federaţie figurând un contract al acestuia cu FC Petrolul până în 2011. „În momentul în care a plecat în Italia, Paraschiv a avut hârtie prin care a devenit jucător amator, însă acest document nu apare la federaţie. Cei de la internaţional au spus că îl vor căuta în arhivă, altfel trebuie să vedem la Petrolul, unde ar trebui să existe acest act”, explică delegatul echipei, Alexandru Popa.

Miercuri, Comisia de Disciplină a FRF a judecat memoriul depus de Kaproni după meciul de la Predeal, luând decizia de a-i suspenda pentru o etapă pe Dragoş Mihalache şi Dorel Mihalache. Cei doi vor efectua suspendarea mâine, la Titu.

Totodată, s-a dictat doar avertisment împotriva observatorului Nicolae Tilihoi, cei care au avut mai mult de suferit fiind arbitrii, brigada condusă de Cristian Brânduşa fiind reţinută de la delegări pentru 8 etape. Culmea, în condiţiile în care observatorul le acordase nota… 8.5.

Comments

One Comment on "INFO KAPRONI-ELECTROSID TITU-PETROLISTUL KAPRONI BOLDESTI"

  1. masini on Mie, 10th Feb 2010 7:13 pm 

    Cand te uiti in urma la aceasta stire ti se pare hilara. Si cand te gandesti ca a fost adevarat.

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!