OPTIMISM INAINTE DE MECIUL DECISIV-PETROLUL TELEAJEN: LA 90 DE MINUTE DE LIGA A III-A
Iunie 16, 2009 by Cristi Damian
Filed under Fotbal AJF, Stirea zilei 3
Campioana ultimei ediţii a Ligii A Prahova, echipa Petrolul Teleajen Ploieşti, îşi va juca maine şansa de a evolua, din sezonul viitor, pe scena Ligii a III-a. Trupa pregătită de antrenorii Valentin Sinescu şi Ion Albină va întâlni, pe stadionul din Berca, formaţia Inter Cristian, adică câştigătoarea Ligii a IV-a din judeţul Braşov. După ce ia spionat în mai multe meciuri, Sinescu recomandă la precauţie, afirmând despre braşoveni că “alcătuiesc o echipă solidă, cu câţiva jucători masivi, astfel că vom avea un meci greu”. Acelaşi interlocutor a mai spus: “Băieţii sunt motivaţi, iar eu am încercat să le induc o stare de linişte înainte de acest meci, pentru a ne prezenta la un nivel bun şi a reuşi promovarea în Liga a III-a“. Şi preşedintele formaţiei ploieştene, Mircea Bucur, este optimist în ceea ce privesc şansele echipei sale de a se impune în disputa de astăzi, joc în care primul fluier al brigăzii de arbitri se va face auzit începând cu ora 17.30. “Ştiu că ne aşteaptă un meci greu, dar am încredere în baieţii mei că vor reuşi să promoveze Petrolul Teleajen în Liga a III-a“, afirma, ieri, Bucur.
În cazul în care formaţia de la capătul Platformei Teleajen va reuşi promovarea în Liga a III-a, atunci numărul echipelor din judeţul nostru care combat la acest eşalon va fi de cinci. Actualmente, din Prahova, în eşalonul al treilea al fotbalului românesc se regăsesc echipele Conpet Ploieşti, Kaproni Boldeşti, Chimia Brazi şi AFC Filipeşti, în timp ce Tricolorul Breaza a promovat, la finele săptămânii trecute, în Liga a II-a, iar Petrolul Ploieşti II s-a retras din campionat, la începutul sezonului 2008-2009.
18 jucători pentru baraj
Conform protocolului impus de Federaţia Română de Fotbal la meciurile de baraj pentru accederea în Liga a III-a, fiecare combatantă va folosi un lot de 18 jucători. În acest meci nu este obligatorie folosirea unui junior pe toată durata întâlniri, deşi tehnicianul Valentin Sinescu va apela la serviciile unui fotbalist aflat încă la vârsta junioratului. Chiar dacă cu câteva zile în urmă mijlocaşul Liviu Cernea acuza o uşoară accidentare, acesta şi-a revenit complet şi ar putea evolua în partida de astăzi. Iată, lotul de jucători cu care Petrolul Teleajen va ataca meciul de baraj care permite accederea în Liga a III-a: Robert Mălescu, Adrian Dumitrescu (portari), Fabian Ungureanu, George Ionescu, Marian Oprea, Ionuţ Filip, Iacob Panait, Adrian Andrei, Liviu Cernea, Gheorghe Bărăgan, Laurenţiu Costache, Dragoş Răducanu, Mihai Ene, Costel Ilie, Dragoş Bădicu, Răzvan Bădu, Cornel Zaharia şi Daniel Marinică (jucători de câmp).
Poate te mai intereseaza si...