S-A SCHIMBAT SISTEMUL DE JOC IN CUPA ROMANIEI LA VOLEI

Iulie 10, 2009 by redactie  
Filed under Volei

Conform comunicatului Federaţiei Române de Volei ediţia 2009-2010 a Cupei României, la feminin şi masculin, se va desfăşura sub forma a două turnee, ambele urmând să fie organizate la Botoşani, în luna octombrie.

Conform reglementărilor nou apărute, în primele zile ale celor două turnee vor juca echipele clasate pe locurile 5-12 în sezonul trecut al Diviziei A, câştigătoarele urmând să întâlnească apoi formaţiile de pe locurile 1-4, în sferturile de finală.

Turneul feminin va debuta începând cu 16 octombrie, iar cel masculin in 14 octombrie, ambele fiind programate la Botoşani.

Şi campionatul intern a suferit modificări, federaţia anunţând că s-a renunţat la sistemul cu play-off şi play-out, în favoarea celui cu turnee finale, aşa cum s-a jucat şi în urmă cu trei sezoane.

Astfel, echipele clasate pe locurile 1-4, după sezonul regulat, vor participa la patru turnee găzduite de fiecare formaţie, în timp ce turneele pentru locurile 5-8 şi 9-12 este posibil să aibă loc pe teren neutru, o decizie în acest sens nefiind încă luată.

Divizia A, la feminin şi masculin, va începe în 10 octombrie, sezonul regulat fiind programat a se încheia în 20 martie 2010.

Poate te mai intereseaza si...

  • » PRIMA SCOALA DE VOLEI DIN PLOIESTI
  • Comments

    Tell us what you're thinking...
    and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!