GATA CU VACANTA

Iulie 15, 2009 by Cristi Damian  
Filed under Fotbal AJF, Stiri principale

theodor_negoita_ajf Fotbalul judeţean îşi reia, de mâine, activitatea, după ce în ultimele două săptămâni s-a aflat în vacanţă. În prima zi de lucru, la sediul instituţiei de pe strada Pielari nr. 5 sunt convocaţi delegaţii echipelor de la toate nivelurile, scopul principal al întrevederii fiind stabilirea programului competiţional pentru sezonul următor. “La prima şedinţă cu delegaţii vom încerca să constituim seriile la cele trei eşaloane, în special la nivelul Ligii C Prahova“, ne-a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova, Theodor Negoiţă (foto). Acelaşi oficial ne-a mai declarat: Cine nu va fi prezent nu va fi înscris. Deja, fiecare echipă a fost anunţată cu privire la data desfăşurării primei şedinţe cu delagaţii pentru noul sezon, cât şi ziua când stadionul lor va fi inspectat de către oficialii AJF Prahova, în vederea omologării pentru noul campionat“.

Nu trebuie omis nici faptul că din sezonul următor vor apărea alte structuri sportive. În perspectiva noului sezon, şi-au manifestat intenţia de a se înscrie formaţiile AS Gornet, AS Târgşorul Vechi şi Tineret Gura Vitioarei. Cele trei echipe vor fi înscrise la nivelul ultimului eşalon fotbalistic judeţean“, ne-a mai spus Negoiţă.

După cum se poate observa, la Gornet va apărea o altă echipă de fotbal, după ce fosta structura preluată la începutul acestui deceniu de către finanţatorul George Negoiţescu, Voinţa Kaproni Gornet, a promovat în Liga a III-a şi a fost mutată pe stadionul Petrolistul, din Boldeşti. Interesantă este apariţia grupării de fotbal Tineret Gura Vitioarei, fiind ani buni de când comuna din vecinătatea oraşului Vălenii de Munte nu a mai fost reprezentată pe harta fotbalistică a judeţului Prahova.

 

Se mai înscrie Municipal Câmpina?

 

În viitorul sezon de Liga A Prahova are drept de înscriere şi fosta grupare de Liga a III-a, Municipal Câmpina. Formaţia din al doilea municipiu al judeţului a declarat forfait ultimei ediţii a celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării, după doar două etape disputate. Însă, pentru a lua parte în eşalonul de elită al fotbalului judeţean, în urma unei decizii dictate de către Federaţia Română de Fotbal echipa din Câmpina trebuie să plece cu un pasiv de 25 de puncte, fapt ce ar face aproape imposibilă menţinerea în Liga A Prahova. “Cei de la Câmpina au depus o hârtie pentru a se înscrie în noul sezon competiţional, dar mai multe putem discuta după şedinţa de mâine cu delegaţii“, ne-a declarat Negoiţă.

Dacă ar fi să dăm credit unor zvonuri, oficialii de la Municipal Câmpina nu ar mai fi interesaţi de locul lor în Liga A Prahova, iar în aceste condiţii s-ar menţine în eşalon fotbalistic al judeţului echipa Progresul Aluniş. Astăzi ar trebuie să se risipească toate necunoscutele…

Comments

4 Comments on "GATA CU VACANTA"

  1. slabu on Mie, 15th Iul 2009 10:09 pm 

    FORZA MALU-ROSU.BUN VENIT NICOLAE NUTA.ANUL ASTA PROMOVAM SIGUR.

  2. eu on Mie, 15th Iul 2009 11:50 pm 

    ba fratilor vedeti cum omologati iar stadioanele astae care ziceti voi ca sunt ,stadioane.vreti sa va dau ex: bratesti,pisculesti,crivina,stoienesti,etc ,,COCLAURI”

  3. Maria on Joi, 16th Iul 2009 10:19 pm 

    Hai baieti ! Anul asta trebuie cu orice pret sa fie super ! Tin pumnii !!!

  4. susanu on Vin, 17th Iul 2009 9:06 pm 

    pai….asa e cu stadioanele astea din judet…mai multa strictete la omologare….ca decat sa joci pe alea mai bine joci in curtea scoli…

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!