SPARTANII PRAHOVEI

Ianuarie 17, 2010 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale

cantonament_petrolul_iesirea_din_hotel Înainte de plecarea în cantonamentul montan de la Predeal, managerul Petrolului Ploieşti – Vivi Răchită – „îşi ameninţa” jucătorii că vor avea parte de o perioadă dificilă, în care vor fi solicitaţi la maximum din punct de vedere fizic.

Pentru că este adeptul ideii că „încărcarea bateriilor” este esenţială pentru jucători, Răchită s-a ţinut de cuvânt şi le-a pregătit fotbaliştilor săi un program cu trei antrenamente zilnice.

Alergări în pantă la primele ore ale dimineţii, exerciţii în sala de forţă, dar şi nelipsitele „miuţe” au fost elemente de bază în prima săptămână a cantonamentului de la Predeal.

Cum s-au implicat jucătorii Petrolului în această pregătire, care sunt noutăţile din lotul echipei ploieştene şi primele concluzii după o săptămână „de chin” aflaţi din cele ce urmează.

Chiar dacă Predealul este o staţiune în care turiştii se îngheuie să vină, mai ales iarna, Răchită a avut grijă ca echipa să fie ferită de agitaţie, fiind cazată la hotelul Robinson, o locaţie care le oferă jucătorilor condiţii optime de cazare şi masă.

Asta e partea oarecum plăcută a cantonamentului.

În rest, cei 23 de jucători aflaţi acum în lotul Petrolului au parte doar de o pregătire bazată pe efort fizic.

petrolul_pe_teren_la_predeal Acumulările fizie s-au realizat în prima săptămână pe pantele din apropierea hotelului , dar şi pe platoul din zonă, acolo unde zăpada destul de mare a făcut ca efortul fotbaliştilor să fie unul considerabil.

Exerciţiile din sala de forţă au fost efectuate la Piatra Craiului, iar recuperarea, absolut necesară, la Azuga.

În rest, programul fotbaliştilor este cât se poate de simplu. După antrenamente – somn de voie. Nici nu ar putea fi altfel atunci când, de trei ori pe zi trebuie să îţi forţezi limitele fizice.

Pentru foarte mulţi dintre fotbaliştii pe care îi am la dispoziţie acest program de pregătire a fost unul nemaiîntâlnit.Şi nu vorbesc doar despre juniori, la ei fiind oarecum firesc să fie la primul stagiu de acest gen. Mă refer şi la jucătorii care au experienţă. Dar trebuie să spun că am remarcat o implicare foarte bună din partea lor, fiind conştienţi de faptul că această perioadă îi va ajuta cu adevărat în retur”, ne-a declarat Vivi Răchită.

Doctorul echipei ploieştene -Mircea Miu – cel care nu s-a sfiit să se antreneze şi el cu echipa, are şi el un mare merit în faptul că, în ciuda antrenamentelor intense şi numeroase, până acum nu au apărut accidentări serioase ale vreunui jucător. El este cel care ne-a confirmat că Neagoie, Gabriel Crăciun, Benga şi Constantin Stoica sunt „maratoniştii echipei”.

Acum două zile echipa a intrat pentru prima dată la pregătire pe terenul de fotbal din Predeal, prilej pentru disputarea unei partide între „bătrâni” şi „tineri”. Câştig de cauză a avut echipa mai experimentată- la care a evoluat şi antrenorul Vivi Răchită- „bătrânii” impunându-se cu 4-2.

A mai venit un junior

Nu mai puţin de 6 juniori sunt la pregătire cu Petrolul în cantonamentul de la Predeal. Este vorba despre Constantin Stoica, Brandon Dimbi, Florin Plămadă, Sebastian Steriu, Vicenţiu Popescu şi , ca apariţie de ultim moment, Marian Ştefan Pop.

Acesta a venit la Petrolul de la FCM Târgu Mureş şi poate evolua atât pe postul de mijlocaş ofensiv cât şi pe cel de atacant.

Chiar dacă sunt destui juniori la pregătire, nu toţi vor continua cu Petrolul. Lui Vicenţiu Popescu- venit de la CS Domneşti- i-am spus de când a venit că va face pregătirea cu noi, dar cel mai probabil va fi direcţionat către Petrolistul Kaproni Boldeşti. Şi  nu este singurul care se va afla în această situaţie”- a punctat Răchită.

Un singur portar

Nu este o situaţie tocmai plăcută ca o echipă cu pretenţiile Petrolului să aibă la pregătire, în acest moment, un singut portar- Andrei Vlad. Antrenat de Viorel Nuţă- cel care răspunde de acest domeniu, Vlad a părut foarte motivat, în ciuda lipsei unei concurenţe pe post, cel puţin deocamdată. Tocmai de aceea, aducerea unui portar la echipă reprezintă o prioritate în acest sens, tratativele cu un apărător al buturilor care evoluează la o echipă din Liga a II- a fiind unele avansate.

Cosic s-a speriat !

Sârbul din lotul Petrolului, Bozidar Cosic, este cu siguranţă un personaj. În afara faptului că este unul dintre liderii echipei, fiind ambiţios şi luptătot, Cosic a fost şi protagonistul unui episod inedit.

Fiind coleg de cameră cu ucrainianul Roman Radchenko, sârbul s-a speriat rău de tot atunci când, într-o seară, văzându-l pe colegul său că se prăbuşeşte pe pat, a crezut că ucrainanul a murit! Panica lui Cosic a fost de scurtă durată, el dându-şi seama după o examinare atentă că, de fapt, Radchenko a adormit brusc, doborât de efortul de peste zi.

Turneu în Antalya şi meciuri amicale

Dacă pregătirea de la Predeal este axată pe latura fizică, cel de-al doilea cantonament pecare îl va efectua echipa, în Turcia, va fi dedicat meciurilor de verificare.

Plecare în Antalya este prevăzută pentru data de 3 februarie, iar în acest turneu Răchită ar vrea ca echipa să dispute cel puţin cinci meciuri amicale. Deja au fost stabiliţi şi primii adversari pe care Petrolul îi va înfrunta în Turcia.

Pe data de 7 februarie ploieştenii vor da replica formaţiei Tobol Kostanay- prima ligă din Kazahstan, iar pe 9 februarie Petrolul va juca împotriva ucrainienilor de la Arsenal Kiev.

Până la plecarea în al doilea turneu de pregătire echipa va mai disputa 3 partide de verificare. Pe data de 23 ianuarie, la întoarcerea din cantonamentul de la Predeal- adversarul nefiind stabilit până acum, pe 27 ianurie- cu Rapid Bucureşti, probabil pe Ilie Oană, iar pe 30 ianuarie – cu Petrolistul Kaproni Boldeşti

Lotul aflat în cantonament

Andrei Vlad- portar jogoscasinoonline.eu

Mihai Tudor, Jean Bozga, Paul Şomodean, Bozidar Cosic, Pompiliu Stoica, Cristi Vlad, Ionuţ Neagu, Gabriel Crăciun, Daniel Opriţa, Roman Radchenko, Florin Plămadă, Sebastian Steriu, Alexandru Benga, Alexandru Brânză, Liviu Mihai, Victoraş Cataramă, Constantin Budescu, Vicenţiu Popescu, Brandon Dimbi, Constantin Stoica, Adrian Neagoie şi Marian Ştefan Pop.

Comments

One Comment on "SPARTANII PRAHOVEI"

  1. d-t l mrn on Lun, 18th Ian 2010 10:16 pm 

    Edi, daca sunt spartani, inseamna ca “dresorul” Vivi ii arunca pe cei care nu fac trei antrenamente zilnice in rapa ?

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!