COSTEL ILIE, CURTAT DE CONPET PLOIESTI
Iulie 14, 2009 by Cristi Damian
Filed under Fotbal Liga a III-a, Stiri principale
Nou promovata în Liga a III-a, Petrolul Teleajen Ploieşti, este foarte aproape să se despartă de unul dintre cei mai buni jucători ai formaţiei: atacantul Costel Ilie. Fotbalistul cu prezenţe în primul eşalon fotbalistic al ţării este dorit de către gruparea Conpet Ploieşti, formaţie care nu se află la prima tentativă de al transfera pe fostul echipier al Petrolului Ploieşti. “În linii mari m-am înţeles cu oficialii Conpetului pentru trecerea lui Costel Ilie la această grupare”, ne-a declarat finanţatorul şi preşedintele Petrolului Teleajen, Mircea Bucur. Acelaşi oficial a mai adăugat: “Încă din iarnă l-au dorit pe Ilie, dar atunci nu am fost de acord să pierd un jucător de asemenea valoare, mai ales că ne aflam în lupta pentru câştigarea campionatului judeţean de elită”.
De partea cealaltă, preşedintele clubului Conpet, Marius Zencenco, ne-a spus: “Este adevărat că ne interesează Costel Ilie, dar rămâne să vedem dacă ne vom înţelege cu echipa de care aparţine. Cei de la Teleajen îl doresc la schimb pe Vali Iacob, dar noi nu vream să-l cedăm pe acest jucător. Sper ca până la urmă să ajungem la un numitor comun”.
Dacă atacantul Costel Ilie va deveni jucătorul Conpetului, plus că la echipa transportatorilor de ţiţei prin conducte s-a întors şi Mircea Ivan, atunci trupa pregătită de Silviu Dumitrescu va câştiga foarte mult la capitolul experienţă şi valoare.
Cantonament la Strejnic
De astăzi şi timp de zece zile, jucătorii formaţiei Conpet Ploieşti vor intra în obişnuitul cantonament de vară. Ca de fiecare dată în ultimii ani locaţia aleasă a fost stadionul de la Strejnic, tehnicianul Silviu Dumitrescu motivând prin faptul că “aici am toate condiţiile de care am nevoie pentru a pregăti o echipă”.
Alături de lotul din sezonul trecut, dintre jucătorii aflaţi în probe au intrat în cantonament doar Stanca (ex-AFC Filipeştii de Pădure), Eugen Maria (junior CSŞ Nucet) şi Păsărică (ex-Chimia Brazi). În schimb, s-a renunţat la fotbaliştii precum Tudor (ex-AFC Filipeştii de Pădure), fraţii Stârpici, George şi Ionuţ (ambii, ex-Kaproni Boldeşti), Dan Marian (ex-Chimia Brazi) şi Bogdan Oprea (ex-Poşta Câlnău).
Pe lângă obişnuitele şedinţe de pregătire fizice, transportatorii de ţiţei prin conducte vor avea programate şi câteva partide de verificare. Un prim joc de acest fel se va consuma duminică, pe stadionul de la capătul platformei industriale Teleajen, când vor disputa revanşa partidei cu Petrolul Teleajen.
Poate te mai intereseaza si...