CALATOR PRIN PLOIESTIUL SPORTIV

Îmi place sportul şi locuiesc în Ploieşti. Destul de des mă plimb pe străzile găurite ele municipiului şi mă uit, curios, în stânga şi în dreapta pentru a-i repera pe sportivi. În centru, la promenadă, dau peste baschetbaliştii de la Asesoft, obişnuiţi să umble mai tot timpul prin cele mai frumoase locuri ale Ploieştiului sportiv. Mai nimeresc şi ei, din când în când, pe câte o stradă lăturalnică, dar se repliază rapid şi o cotesc spre „uliţa mare”…

Depărtându-mă de centru, zăresc, ici-colo, pâlcuri răzleţe de fotbalişti. Sunt mândri de ei, chiar dacă nu prea au de ce. Ei nu merg prea des în centru, pentru că nu se simt în largul lor. Preferă umbra făcută de blocurile gri ale cartierelor mărginaşe…

Ajung la marginea oraşului, la Hipodrom şi văd că nu mai aleargă niciun cal pe pistă. E deprimant!

Iau decizia de a mă întoarce acasă şi de a privi de la geam la cine mai trece pe străzile Ploieştiului sportiv.

Nu e prea multă lume…

Ştiu şi de ce. Pentru că, de la ei de acasă, boxerii, karatiştii, judoka, popicăresele şi patinatorii trimit mail-uri către performanţă. Pe ei nu îi vede nimeni, că nu prea ies pe străzi, dar se bucură în casele lor de ceea ce fac.