TAMARJAN, IN CANTONAMENT LA MAMAIA
Iunie 18, 2009 by Cristi Damian
Filed under Gimnastica
Gimnasta descoperită la clubul Petrom-Petrolul Ploieşti, Ana Maria Tămârjan, şi-a revenit după accidentarea care a împiedicat-o să participe la Campionatele Internaţionale ale României, concurs care a avut loc la începutul acestei luni, la Ploieşti. Ea se află, împreună cu lotul olimpic al României de gimnastică, la un stagiu de pregătire, în staţiunea estivală Mamaia. Timp de şapte zile, tehnicianul Nicolae Forminte le-a pregătit fetelor un program intens de pregătire, care va consta în alergări pe nisip şi antrenamente solicitante la sala “Flămânda”, din Constanţa. Pe lângă şedinţele de pregătire, sportivele cu probleme medicale sunt împachetate cu nămol, acesta având rol analgezic şi antiinflamator. Alături de Tămârjan, pe plaja de la Mamaia se mai pregătesc Sandra Izbaşa, Gabriela Drăgoi, Cerasela Pătraşcu şi mezina Raluca Haidu.
Principalul obiectiv al gimnastelor tricolore în acest an este Campionatul Mondial, concurs care va avea loc în perioada 12-18 octombrie, în capitala Angliei – Londra. Principalul obiectiv al fetelor care alcătuiesc lotul olimpic de gimnastică este cucerirea a cât mai multor medalii din cel mai strălucitor metal.
jante on Vin, 19th Iun 2009 5:12 pm
Multa bafta lor. Am urmarit intotdeauna cu interes probele de gimnastica dar de cativa ani, parca nu mai au performante asa de bune.
adidasi on Mie, 2nd Sep 2009 2:02 pm
sa speram ca o sa reuseasca ceva la olimpiada…oricum la cati bani la da statul nici nu trebuie sa avem pretentii jogoscasinoonline.eu