CEA MAI BUNA CLASARE DIN ISTORIA PARTICIPARILOR LA PALETA DE ARGINT

Iulie 10, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Tenis de masa

A 40-a ediţie a trofeului “Paleta de Argint”, la tenis de masă, competiţiei rezervată copiilor cu vârste până la 10 ani s-a desfărurat recent, la Slatina.

Echipa de fete de la CS Petrolul Ploieşti, antrenată de Iulia Caloianu, a reuşit să obţină un rezultat demn de luart în seamă, clasându-se la finalul competiţiei pe locul VII, din 52 de formaţii participante.

Ploieştencele au câştigat meciurile cu CSS Bistriţa, CSS Constanţa şi CSS Arad, dar au pierdut meciul decisiv pentru accederea în semifinale, partidă disputată chiar în compania formaţiei gazdă, CSS Slatina.

Chiar şi în aceste condiţii, clasarea între primele opt grupări din ţară reprezintă cel mai bun  rezultat obţinut vreodată de CS Petrolul la trofeul “Paleta de Argint”.

Pentru echipa ploieşteană au evoluat în această competiţiei următoarele jucătoare: Aurelia Ţigău, Anduţa Sârbu, Alexandra Dafina şi Bianca Moise.

Din păcate pentru CS Petrolul, în afara Biancăi Moise, care va putea participa şi în sezonul viitor la “Paleta de Argint”, celelalte trei micuţe tenismene nu vor mai îndeplini criteriile de vârstă, echipa urmând să fie, practic, refăcută.

Interesant este faptul că cele patru sportive din Ploieşti au concurat şi la individual şi au reuşit să se califice pentru “Turneul Top 64″, corespondentul Campionatului Naţional de Tenis de Masă rezervat Copiilor.

La acest turneu, care se va desfăşura în luna septembrie la Mediaş, s-a calificat şi singurul băiat de la CS Petrolul care a participat la Paleta de Argint, Alin Romea.

Reultatul obţinut de clubul ploieştean la “Paleta de Argint” este unul foarte bun, dar vă spun sincer, marea mea dezamăgire o reprezintă faptul că federaţia de specialitate nu a fost de acord ca ediţiua a 40-a a tacestui trofeu să aibă loc la Ploieşti, aşa cum era normal“, ne-a declarat Paul Constantinescu, fondatorul “Paletei de Argint”

Poate te mai intereseaza si...

  • » SPERANTE PLOIESTENE LA PALETA DE ARGINT
  • Comments

    Tell us what you're thinking...
    and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!