AGITATIE LA PETROLUL

Septembrie 2, 2009 by Edi Moldovan  
Filed under Fotbal Liga a II-a, Stiri principale

petrolul_echipa Pauza forţată pe care echipa Petrolul Ploieşti o are în campionat din cauza amânării partidei cu Farul Constanţa este exploatată la maximum de gruparea antrenată de Vivi Răchită. Jucători în probe, minicantonament şi un joc amical în compania campioanei Unirea Urziceni, toate au completat un tablou dinamic al situaţiei efervescente de la clubul petrolist.

Cei doi fotbalişti bulgari care au venit să dea probe la Petrolul, Peicho Deliminkov şi Martin Hristov, nu mai intră în calculele lui Răchită, pretenţiile financiare prea mari şi nejustificate de valoarea celor doi fiind impedimentul pentru care, după doar o zi de antrenament cu gruparea galbenalbastră, bulgarii au trecut Dunărea spre ţara natală.

Totodată, atacantul Paul Sanda a fost şi el „disponibilizat”, ca şi coreeanul Hong, problemele acestuia legate de „cartea verde” fiind greu de rezolvat.

Fără aceştia, echipa a intrat în minicantonament la Predeal, la hotelul Edelweiss, profitând de faptul că patronul de aici, Emil Butaru, a sponsorizat această acţiune.

Stagiul de pregătire de la Predeal se va încheia sâmbătă dimineaţa, urmând ca seara, de la ora 18.00, Petrolul să dea replica echipei campioane, Unirea Urziceni, într-o partidă amicală care va avea loc pe terenul formaţiei ialomiţene.

La acest meci sunt aşteptaţi să ajungă şi cei doi fotbalişti sârbi pe care Vivi Răchită ar vrea să-i aducă la Petrolul- Bozidar Cosic şi Aleksandar Mijatovic.

Comments

Tell us what you're thinking...
and oh, if you want a pic to show with your comment, go get a gravatar!